Povesti si povestiri de suflet forumul-florilor

Draguta poveste, Nico!

BARELE DE LA PERDEA
>>Poveste adevarata...
>>
>>O femeie recent divortata isi petrecu prima zi impachetandu-si lucrurile in
>>cutii si valize. A doua zi, a venit un camion si a incarcat totul, inclusiv
>>mobila. A treia zi, s-a asezat pe jos, in sufrageria goala, a pus muzica in
>>surdina, a asezat doua luminari, doua kile de creveti, o farfurie de icre si
>>o sticla de vin alb pus la gheata.
>>Cand a terminat de mancat, a demontat toate barele de la perdelele din f
>>fiecare camera, le-a scos capacele laterale, a indesat inauntru icrele si crevetii care ii ramasesera, a pus capacele la loc si a asezat din nou barele la geamuri.
>>Reintors, fostul sot s-a mutat cu amanta si cu noua lui mobila. La inceput,
>>totul a fost perfect. Insa, in curand, incet, incet, casa a inceput sa puta.

>> Au incercat de toate: au facut curatenie, au aerisit, au revizuit gurile de
>>ventilatie pentru eventualitatea ca s-ar pute gasi soareci morti inauntru,
>>au spalat covoarele... In fiecare coltisor de casa au pus deodorante electrice, au golit zeci de butelii de spray. Au cheltui o gramada de bani sa schimbe, dar nimic nu functiona.
>>Nimeni nu le mai venea in vizita, angajatii refuzau sa lucreze, pana si fata
>>care facea curatenie in casa i-a abandonat. Disperati, fostul sot si amanta, au hotarit sa se mute. Dupa o luna, inca nu gasisera pe nimeni dispus sa cumpere casa. Cei de la agentiile imobiliare nici nu mai raspundeau la telefon. In final au cumparat o casa noua.
>>
>Intr-o zi, fosta sotie il suna ca sa stabileasca detaliile divortului si, in
>treacat, il intreaba cum o mai duce. El raspunde ca vinde casa, fara insa
>sa-i dea vreo explicatie. Ea il asculta calma, apoi ii zice ca o sa vorbeasca
>cu avocatul, sa vada cum ar putea face sa cumpere ea casa. Presupunand
> ca n-are nici o idee despre adevaratul motiv pentru care o vinde, barbatul ii propune a zecea parte din pretul real al locuintei, ca sa scape cat mai
>repede. Femeia accepta si, in citeva ore, avocatul ii aduce actele la semnat.
>O saptamina mai tarziu, barbatul si amanta se oprira la poarta casei, observand surazatori cum muncitorii le impachetau lucrurile si le urcau in camion. Totul, inclusiv barele de la perdele...
>
>IMI PLAC ISTORIILE CU FINAL FERICIT, TIE NU?
>
>German Dehesa spunea astfel: "noi, barbatii, ar trebui sa intelegem ca femeile
>sint invincibile, imparabile si de neintrecut"...
>

Faina poveste!

Daca vinde si cealalta casa, o cumpar eu!

Ii transmit!

Dar....fara barele de la perdele!!

Barele le poti face cadou...

Mostra de gandire pozitiva


Sunt recunoscator / recunoscatoare :
Sotiei / sotului care sforaie toata noaptea,
Pentru ca doarme acasa cu mine si nu
cu altcineva !
....................................................................................................................
Fiicei mele adolescente care se
plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si
nu pe strazi.
....................................................................................................................
Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.
....................................................................................................................
Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost
inconjurat de prieteni.
....................................................................................................................
Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de
mincare.
....................................................................................................................
Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la
lumina soarelui.
....................................................................................................................
Podelei care trebuie stearsa si
ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.
....................................................................................................................
Tuturor nemultumirilor la adresa
guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem
libertatea cuvintului.
....................................................................................................................
Locului de parcare pe care il gasesc
tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si
ca am fost binecuvantat cu un mijloc
de transport.
....................................................................................................................
Zgomotului pe care trebuie sa-l
suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.
....................................................................................................................
Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de
imbracat.
....................................................................................................................
Oboselii si durerilor musculare la
sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost
capabil sa muncesc din greu.
....................................................................................................................
Soneriei care ma trezeste in zorii
zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.
....................................................................................................................
SI , IN SFARSIT, ... pentru e-mail-uri,
Deoarece inseamna ca am prieteni
care se gandesc la mine.
....................................................................................................................
O zi frumoasa...si incercati sa
ganditi pozitiv...doar avem atatea
daruri... pe care le uitam, din pacate !

preluata de pe net...

Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata” .

Mama

poveste scrisa de Dan Puric 20 Aprilie 2012

Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete . In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap . Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze . Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca . Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama .
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei . Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata . Il apara parca, mangaindu-l incontinuu .
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila .
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta .
Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata” .
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama” .
Am citit candva o mica povestioara . Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit . Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad .
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo . Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit .
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze . Dar totul a fost zadarnic .
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva . Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise . Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau .
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica .
-“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului .
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
_”Sunt mama lui . Lasati-ma sa intru! “
Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul .
Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama . Ce sfanta ierarhie!
De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
-“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!”
Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete . Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea .
Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta .
O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine . Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii . Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o .
Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera .
Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease . Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune .
-“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!”
Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri .
N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati .
Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii . Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima . Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!”
Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat . Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup .
“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna . Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca .
Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea a mamei .
Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!

preluata de pe net

Cat adevar!

Impresionanta poveste!

„Bună ziua, Doamne! Sunt eu, Matei.”
„Să nu uiţi să-ţi spui rugăciunea!”, se auzi glasul blând al bunicii din camera alăturată.
Băieţelul de numai cinci anişori se aşeză în genunchi în faţa icoanei Mântuitorului şi încercă să spună cu voce tare: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău...” Dar apoi se opri. De ce trebuie să spună rugăciunea în fiecare seară? Ba mai mult şi dimineaţa, şi înainte de masă!
Bunica intră în cameră, se aşează în genunchi lângă el şi parcă cunoscându-i gândurile îi spuse:
- Trebuie să-i dăm bineţe lui Dumnezeu, să-i spunem: „Bună seara, Doamne!” Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare şi aşteaptă de la noi ca măcar atât să încercăm să facem, să-L salutăm ca pe un prieten drag în fiecare zi.
Apoi bunica îl aşeză pe nepoţel în pat, îl înveli cu plapuma moale, îşi luă cartea de poveşti de pe raft şi şezând pe un scaun în faţa focului începu să citească cu voce blândă:

<<În toate zilele, bătrânul domn era văzut intrând în vechea biserică a târgului – o clădire solidă făcută din blocuri de piatră, înnegrite de ploi şi vreme, care găzduiau rugăciunile, înălţându-le ecou către cer. Un pic adus de spate, trecea plin de grabă, în fiecare zi, îndreptându-se către biserică când clopotele trăgeau de amiază. Nu rămânea acolo vreme îndelungată, dar nici nu s-a întâmplat vreodată să lipsească la întâlnirea de la miezul zilei. Îngrijitorul bisericii, care locuia în piaţa din faţa acesteia, îl vedea mereu intrând şi ieşind extrem de grăbit. Îngrijorat, el i-a spus pe preotului paroh: - Părinte, fiţi cu băgare de seamă! Astăzi este peste tot mai plin de răufăcători ca niciodată! Preotul a decis să se aşeze în spatele unei imense coloane şi să-l observe pe ciudatul şi grăbitul vizitator. Bătrânul nostru intră şi, ajungând în faţa Sfântului altar, în dreptul icoanei Mântuitorului, face o plecăciune, apoi plin de demnitate, se întorse din nou afară în soarele amiezii. Multe zile la rând, preotul urmări acest ritual al bătrânului la miezul zilei. Într-una din zile îi ieşi în întâmpinare omului nostru, întrebându-l: - Ce faci tu aici? - Vin să-mi fac rugăciunea, părinte, răspunse misteriosul vizitator. - Nu-i prea lungă! – veni iarăşi observaţia părintelui - Ştiu! – răspunse omul. Dar nu pot să mă rog cu adevărat mai mult. - Bine, dar n-ai vreme să spui nici măcar un „Tatăl nostru”! Ce rugăciune spui ? - Eu pur şi simplu vin aici să-L salut pe Dumnezeu. Şi spun simplu: Bună ziua Doamne, sunt eu, Simon! Într-o zi Simon nu a mai străbătut târgul. Bătrâneţea îl doborâse la pământ. Fusese găsit fără suflare în plină stradă şi-l internaseră în spital. Aici, bătrânul era bine îngrijit, dar nimeni, absolut nimeni nu-l căuta. El era însă tot vesel, bucuria crescându-i la miezul zilei. La acest ceas din zi, în fiecare zi privirile lui străluceau. Cu siguranţă se afla îngenuncheat în biserica din inima sa şi spunea aceeaşi rugăciune: „Bună ziua, Doamne, sunt eu, Simon!” Era duminica Paştelui şi se apropia miezul zilei. În acea frumoasă zi, primăvăratică şi luminoasă, Simon stătea dormind pe patul său de azil. O rază de soare lumina ochii săi plini de seninătatea cerului. În vremea somnului acesta începu să surâdă cu căldură. Visa. De faţa lui se apropia Cineva plin de o lumină cum nu mai simţise în viaţă, luminându-l. Se apropia încet, liniştit, cu o privire plină de o profundă prietenie. Apoi, cu un gest al mâinii, acest Necunoscut îl salută scurt: „Bună ziua, Simon! Sunt Eu, Domnul Iisus!”. Din acea visare Simon nu s-a mai sculat. Începuse Paştele nemuririi.>>

Acum copilul, cu ochii larg deschişi, căutând parcă să pătrundă cu privirea dincolo de întunericul ferestrei, în aşteptarea aceleiaşi lumini, exclamă: „Am înţeles, bunico, de ce trebuie să mă rog în fiecare zi. Atunci când mă rog, de fapt îl salut pe Dumnezeu. Stau de vorbă cu El. Acum înţeleg de ce mi se părea fără rost să spun rugăciunea seara. Pentru că eu o spuneam ca pe o poezie adresată nimănui. Dar am înţeles că atunci când mă rog trebuie să vorbesc cu Dumnezeu la fel cum vorbesc cu tine, cu mama, cu tata, cu prietenii mei...
Băieţelul îşi întoarse privirea din nou către fereastră şi, cu o voce veselă, plină de bucurie, rosti: „Bună seara, Doamne! Sunt eu, Matei. Am vrut să te salut”. Apoi pleoapele i se închiseră uşor. O rază de lumină îi mângâia faţa inundată de fericire. Îl salutase pe Dumnezeu.

cutia cu piersici
Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care i-o facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

Dragute si intelepte povesti! Niko!

Samanta

Un bogat om de afaceri ,bun crestin, a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.
Într-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus :
- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general . Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post. Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta, o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general. Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei sale planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta.
In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o
mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta,dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni si nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant, cine stie? .........................Poate intr-o zi samanta va incolti !!!!???
Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef,si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat.Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea si poate cea mai jenanta experienta din viata lui si a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.
Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate avand diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras si altii l-au compatimit sincer.
Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.
- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei. Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa :seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze. Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa. Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus :
- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim. Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec? Apoi seful a continuat:
- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte si toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

MORALA :

Daca plantezi cinste, vei culege incredere
Daca plantezi bunatate, vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta, vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta, vei culege satisfactie
Daca plantezi respect, vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie, vei culege succes
Daca plantezi iertare, vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Iisus, vei avea o recolta bogata.
Atentie : ce plantezi azi, vei culege maine .


Da-mi Doamne seninatatea sa accept ceea ce nu pot schimba,
curaj sa schimb ceea ce pot si întelepciunea sa le deosebesc.

Foarte frumoasa povestioara, Diane! Multumesc!
Ar fi ideal sa fie citita de cat mai multa lume...In ziua de azi, din pacate, sunt din ce in ce mai putini cei care tin cont de cinste, corectitudine, respect, etc.

Cu drag Ana Maria. In speranta ca va fi citita de cat mai multe persoane si ca poate va incolti macar o samanta am postat si eu aceasta poveste preluata de pe net.

Frumoasa poveste! Merci, Diane!

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba...

Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede... Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa...

Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun... (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului")

Am recitit cu placere aceasta poveste impresionanta. Multumim.

Cu placere!

Multumim, Mutzy!
Impresionant!

Cu placere, Victor!

Lectia auzului:

Un orăşan primeşte vizita unui prieten al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.
Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.
- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.
A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.
Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor "ştiri" politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc... URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor...
Ni se induce FRICA!
Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre)
şi ... NU ŞTIM DE UNDE ... CÂND ... ŞI CUM ...

Răspunsul este:
UITE AŞA: ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană.
Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc.
Şi în tot acest timp, greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi ... nu le mai auzim !

Frumoasa exemplificare si foarte adevarata observatie. Oare de ce trebuie sa ni se reaminteasca cum sa traim atata vreme cat avem asta in genele noastre?

Asa este, unii oameni nu vad padurea din cauza pomilor!
Multumim, Mutzy!

Cu placere!

Bucuria de a iubi.
Atunci cind iubesti, esti plin de bucurie.Cind nu poti iubi, nu poti fi fericit.
Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.
De aceea deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si ve-ti fi mai fericiti.
Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu;nu are nici cea mai mica importanta.
Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta este returnata sau nu sau daca celalalt raspunde cu aceeasi moneda sau nu.
In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca aceasta este intriseca.
Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra.Nu conteaza nici pe cine iubiti, poate fi o pisica, o piatra, un copac sau o....floare.
Se regaseste cineva in aceste rinduri? Sunt sigur ca da!

Da Victor, asa este.

Un sfat intelept...

Acum vreo douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin. Intr-o noapte, cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci, am mers si-am batut la usa ... - "Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica, de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.
- "Ai putea sa-mi duci bagajul pana la masina?" zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
- "Nu e mare lucru" I-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata "
- "Oh, esti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: - "Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
- "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu. - "Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu, acum, merg la azil..."
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... - "Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere, am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. - "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care, odata, fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans, pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum s-a aratat la orizont prima raza de soare, mi-a spus dintr-odata:
- "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita... Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
- "Cat iti datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul..
- "Nimic" am zis eu.
- "Dar trebuie si tu sa te intretii...."
- "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu... Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere...
- "Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era sunetul de incheiere al unei vieti.... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru...
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi...
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?...
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata...
Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : "Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!

poveste preluata de pe net